Încă de la prima partidă găzduită de „Național Arena”, gazonul a primit bila neagră. Imaginile cu brazdele de la România-Franța au șocat pe toată lumea, și tot atunci, suprafața de joc a făcut și prima victimă, Cristi Săpunaru, jucător care s-a accidentat la încălzire din aceleași cauze. Nu a fost singurul exemplu de acest gen, iar câteva luni mai târziu, stelistul Gardoș a bifat numai 57 de secunde în meciul cu Maccabi.
Ultima partidă care s-a disputat pe „Național Arena”, amicalul România-Uruguay, a trimis alți doi jucători pe mâna staff-ului medical. Tot înaintea primului fluier, și tot din cauza gazonului, Constantin Grecu și sud-americanul Perez s-au lovit și nu au mai putut începe partida.
Grecu era urmărit de Udinese și Genoa
Constantin Grecu s-a accidentat la încălzire, înaintea meciului cu Uruguay. Fundașul stânga de la „U” Cluj a avut ghinion și pentru că în tribunele stadionului se aflau mai mulți scouteri și impresari veniți special pentru el. Din câte se pare, fostul jucător de la Pandurii era urmărit de trimiși ai lui Udinese și Genoa. Ieri, Grecu a făcut un RMN, iar medicii l-au anunțat că va fi indisponibil trei săptămâni, fotbalistul fiind diagnosticat cu ruptură fibrilară.
3 săptămâni stă Grecu departe de gazon din cauza accidentării de la meciul cu Uruguay
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER